Moartea privita din alta perspectiva
Propria moarte este singurul lucru pe care îl știm şi suntem conştienţi că este preţul pe care îl plătim în schimbul vieţii.
Moartea este singurul lucru inevitabil dar cu toate aceștia foarte mulţi dintre noi trăiesc ca şi cum no vor experimenta niciodată acest aspect. Evităm, din toate puterile, să ne gândim la moarte de parcă un strat de inconștiență se așterne asupra minții noastre. Nu este uşor ca dintr-o dată viitorul să dispară chiar sub ochii tăi, mai grav fiind simplul fapt că moartea poate să fie ceva mai mult decât am fost învăţaţi că este.
Misticii cred că atunci când un om moare, nu este sfârșitul acestuia ci doar se transformă într-o altă ipostaza. Aceasta ipostază este mai greu înțeleasă de acei oameni pentru care viaţa se rezumă doar la materialismul şi la superficialitatea care ne înconjoară cu bucurie şi care ne fac să ne credem atotputernici.
Ne este teamă de moarte şi asta se întâmplă şi la nivel nivel global. Din ce cauză foarte mulţi îşi aşteaptă sfârşitul în anul 2012? Pentru că nicio civilizație nu este indestructibilă şi niciuna nu a reuşit până acum să treacă peste această barieră a morţii. Primul impuls, atunci când vine vorba despre moarte, este negarea. Ştiu că nimeni nu vrea să ajungă acolo dar mai ştiu că toţi o facem chiar atunci când ne așteptăm cel mai puţin. Teama de moarte intervine doar din simplul fapt că suntem obligaţi să ne desprindem de viaţă confortabilă pe care o avem şi suntem obligaţi să mergem mai departe în evoluţia interioară pe care trebuie s-o desăvârșim. Aceasta trebuie să fie adevărată operă la care lucrează omul şi nimic altceva.
În ţări avansate din punct de vedere spiritual, precum Tibetul sau India, fiecare om trebuie să petreacă foarte mult timp prin cimitire pentru că numai astfel se poate obișnui cu ceea ce urmează să fie moartea biologică. Dacă întrebi un tibetan ce se întâmplă atunci când mori, cu siguranţă îţi va răspunde că va exista o transformare. Fiinţa umană este alcătuită din mai multe învelișuri, unul sub altul, precum foile de ceapă. Când un om moare, nu doar învelişul său mental (conştiinţa) îi părăseşte învelişul fizic (corpul); învelişul spiritual se separă şi el de cel fizic. Aceste învelişuri se separă treptat, în etape.
Aceste învelișuri se separă treptat, în etape. În primele etape, unele dintre învelișurile spirituale sau fragmente de învelişuri rămase continua să poarte gândurile, sentimentele, dorinţele şi amintirile răposatului. Ele rămân active şi posedă un grad de autonomie chiar şi când sunt separate. Dacă sunt contactate, produc independent răspunsuri.
Când ne confruntăm cu moartea biologică primul care dispare este egoul. Începem să ne dăm seama despre ce vorbea Adam Watts atunci când a expus teoria “eului închis în corp“. În acest sens frică de moarte poate să provină din egoism. De ce să dispar aşa de repede, mă gândesc la 30 de ani? La 70 de ani problema se pune puţin altfel şi mă voi întreba dacă aş mai putea să trăiesc măcar 10 ani.
Dar atunci când privim moartea biologică în ochii ei sumbri doar timpul prezent devine cel pe care l-am petrecut cu adevărat.
