Intelectul este zeul din noi
“Căci intelectul este zeul din noi şi Viaţa celor muritori are parte de ceva divin. Trebuie aşadar fie să filosofăm, fie să spunem adio vieţii şi să plecăm de aici, de vreme ce toate celelalte nu par a fi decât lucruri fără rost, nenumărate şi deşarte cum sunt”.
Prin aceste rânduri, Aristotel a încercat să-l convingă pe regele Themison despre sensul vieţii. Sensul vieţii este dat de întrebările existențiale la care trebuie să apelăm pe întreg traseul pe care îl parcurgem pe pământ. Legătura dintre intelect şi viaţa este una foarte strânsă pentru că viaţa nu ar avea niciun sens fără intelect. O abordare interesantă pe care Aristotel o scria în Protreptikos şi care trebuia să fie înțeleasă precum un semnal de alarmă.
În momentul în care individul renunţă la filosofie, sensul vieţii sale devine pustiu iar singura soluţie logică este marea călătorie. Aristotel nu concepe alternativa filosofiei, şi poate că are dreptate, pentru că toate celelalte lucruri sunt fără importanță şi efemere. Doar în acest fel, renunțând cât mai mult la implicarea în lumea materialista ce pare pustiita de fiecare eveniment, putem ajunge să gustăm din dulceață marelui adevăr. Acel adevăr pe care îl cauta toţi muritorii şi la care numai zeii au acces.
Oare a reuşit Aristotel să-l convingă pe regele Themison despre ceea ce înseamnă viaţa cu adevărat? O întrebare grea cu un răspuns mai mult decât previzibil pe care oricine ar putea să-l înțeleagă. Dacă regele Themison înțelegea aceste vorbe importante atunci cu siguranță că lumea era altfel în zilele noastre.
