Sexul si blogurile
Azi a fost o zi de liniște, de odihnă, în care am avut timp să-mi arunc ochii pe mai multe bloguri. Unele interesante, altele ciudate poate din cauză că sarea şi piperul nu erau dozate echilibrat. Sunt zeci de mii de bloguri care încearcă să atragă cât mai mulţi cititori şi în primul rând comentatori. Zeci de mii de oameni care încerca şi reușesc să-şi ascundă identitatea, personalitatea sau înfățișarea în spatele unei amărâte pagini de internet. Este ciudat ceea ce a ajuns lumea şi nevoia ei de a comunica prin intermediul blogului. Oare relațiile interumane au suferit o schimbare drastică încât nu mai suntem capabili decât de acest tip de socializare? Oare suntem ahtiați după texte “celebre” care au menirea să atragă zeci de comentarii?
Trecând peste acest aspect, trebuie să menționez că pe zi ce trece cel mai abordat subiect pe cele mai multe bloguri este sexualitatea. Tot felul de fetișcane de 16,18 sau 20 de ani ţin prelegeri despre tot ceea ce trebuie să însemne sexul în viaţa fiecărui om. Sexul a devenit o armă, sexul a devenit mijloc de comunicare, sexul se mănâncă pe pâine, sexul…sexul…
Şi când te gândești că unii scriu doar din auzite iar actul sexual este străin de ei. Mi se pare aberanta situaţia dar în clipa în care comunicarea devine precară, singura posibilitate de redresare este să-ţi vinzi imaginația erotică. De parcă mă interesează pe mine, un biet cititor plictisit de bloguri ce navighează aiurea pe internet, cine se culca cu cine şi în ce poziţii.
Chiar este nevoie să ne dezbrăcăm de toate hainele sufletului şi să ne expunem dezgoliți de toate principiile morale şi umane pe internet?
Când citesc un blog vreau să văd cum gândește acel om, ce principii de viață are, ce calități şi defecte şi nu în ultimul rând ce soluții propune la anumite probleme sociale, economice, politice sau existențiale.
P.S.
La sex toți ne pricepem, este mai greu cu altele!






In prima parte a articolului eram descrisa si eu? Mai exact blogul meu. Daca da, unde anume: sare si piper nedozate echilibrat=ciudate, interesante sau pur si simplu sa atraga cititori?
[Raspunde]
वक्ता (vaktaa) Reply:
January 11th, 2010 at 08:47
blogul tu este chiar interesant…nu era vorba despre tine
[Raspunde]
Interesant articol. L-am propus pe ftw.ro
http://www.ftw.ro/Blogosfera/Sexul_si_blogurile
[Raspunde]
E blog…e normal sa te expui mai mult. Ba chiar, la noi, inca nu s-a inteles acest fenomen asa bine, sau s-a inteles insa nu prinde la…SEO.
La sex toti ne pricepem? Stai tu linistit ca sexul e mai complicat decat pare…
[Raspunde]
@joe aceasta greseala au facut-o si astia cu presa lor libera…incep sa se curete!!! ma gandeam ca o sa vina o vreme cand si blogurile o sa dispara.
[Raspunde]
La sex ne pricepem toti?Probabil,dar ce te faci atunci cand partenera/partenerul nu e multumit/a?Cand nu exista compatibilitati din acest punct de vedere?Unul din voi va gandi “asta nu stie sa faca sex”,nu?
Si-apoi,acum cateva zile la serviciu aud “trebuia sa luam ziarul “k” (nu stiu ce ziar ce avea supliment) ca avea toate pozitiile si ce trebuie sa faci”.Ehee si nu era un pustan,om cu familie,doi copii(poate nu-s ai lui) si-n varsta de 33 de ani.Foarte suparat era,a dat zeci de telefoane sa rezolve.Reactia mea(de oama ciudata) “dar ai nevoie de un ziar pentru asta?Faci ce simti”.
Hai bloggereala placuta si sex cum iti doresti,real,nu virtual,ca altii.
[Raspunde]
Pai daca vrei vizitatori, vorbesti despre…..calarie. Nup, despre sex, normal!
[Raspunde]
@fetitajunglei13 incompatibilitatea trebuie rezolvata din prima faza si abia apoi sa te apuci de o relatie.
apoi oamenii care apeleaza la fel de fel de publicatii numai ca sa invete sunt patetici.
@KaLoo ceea ce sugerezi tu este sa-ti vinzi sufletul…cel mai ciudat este ca asa au facut foarte multe ziare si acum dispar.
[Raspunde]
Daca intr-adevar nu te intereseaza povestile sexuale, esti o exceptie – astea starnesc interesul tuturor. Nici eu nu suport ideea, dar n-am incotro
[Raspunde]
वक्ता (vaktaa) Reply:
January 11th, 2010 at 21:16
nu este vorba ca nu ma intereseaza subiectul…cui nu ii place sexul? dar nu pot intelege cum unii renunta la intimitatea lor pentru a-si expune aventurile pe internet, aventuri imaginare in majoritatea cazurilor. fraierii intra zilnic si sorb asemenea aberatii.
[Raspunde]
sexul se vinde uneori si gratis
[Raspunde]
Am văzut şi eu câteva bloguri cu fete care vorbesc despre sex.Cred că sunt cam ”neatinse”.
[Raspunde]
वक्ता (vaktaa) Reply:
January 12th, 2010 at 16:10
bravo!!! la asta ma refeream si eu
[Raspunde]