Vremea trece pe langa noi?
Într-o seară de iarnă, la gură sobei, mi-am adus aminte de copilărie. Acea perioadă în care parcă nimic nu există, problemele şi viaţă de zi cu zi nu îşi găseau locul în universul meu. Era o perioadă în care nici universul parcă nu îşi mai găsea sfârșitul pentru că nimic nu părea atât de departe.
Nu aveam limite sau nu le cunoșteam. Nu eram adult şi nici nu prea îmi doream să fiu. vroiam să trăiesc viaţa la maxim, chiar dacă ziua de mâine nu avea o importanță prea mare pentru mine. Era o altă zi, în care, poate, încercam să mai gust puţin câte puţin din dulceaţă pe care viața o propunea. Nu existau probleme şi nici griji ci doar fete şi prieteni.
Parcă ieri mergem prin vecini şi mâncăm cartofi prăjiți. Pe atunci nu ştiam că sunt cancerigeni. Îi savuram pur şi simplu de parcă nimic nu mai conta. Era viaţa mea, fără să-mi dau seama de consecinţe şi de ceea ce avea să urmeze.
Anii au trecut, viaţa a luat amploare iar oamenii s-au schimbat. Ceea ce cunoșteam cândva a dispărut, s-a transformat ca şi cum nu a existat. O urmă ștearsă în mintea mea îmi reamintește ceea ce a fost. Cuvintele greu se îmbină în cele mai simple fraze, poate pentru că amintirile sunt cel mai greu de digerat. Sunt ceea ce am fost dar îmi este imposibil să înțeleg ceea ce voi fi. Cum aş mai avea curajul să te întreb de ce ai ajuns aşa, în felul în care niciodată nu te-am cunoscut şi nici nu mi-am imaginat că te voi cunoaște.
Ştiu, totul se schimbă după crivățul care numai aici bate în fiecare iarna şi care a contribuit să devenim oameni. Oamenii care uneori nu se mai regăsesc în copilăria lor, oamenii care nu mai ştiu ce înseamnă puritatea la care au renunţat odată cu trecerea timpului sau oamenii care astăzi se cred mai inteligenți decât copiii de ieri.
P.S.
Am scris aceste rânduri pentru mine dar si pentru cei care au fost odată un suflet pierdut prin văzduhul celui mai frumos loc de pe pământ si care astăzi au devenit ceilalți.
